Decisions, decisions

smoke me around

De ceva timp imi pun intrebari din categoria "relatii". E evident ca imi pun intrebari, raspunsurile insa le primesc din psihologie si filosofie in loc sa mai pun in aplicare. Nu imi vine insa la indemana sa vorbesc despre asta des, mi se pare ca da o aura proasta. Din doua motive: cand barbatii vorbesc despre aceste subiecte este anormal, este chiar de laudat ca ofera o bucatica din "inima" lor, cand femeile vorbesc despre asta sunt disperate, mai mult ca sigur. Nu vorbesc despre asta pentru ca sunt disperata ci pentru ca atunci cand citesc doua articole despre: zoso si revista Philosophies incep sa am o opinie proprie despre.
Zoso scrie:
De ce fugim? 
Pentru că ni se permite. Pentru că ameţită de lângă noi are impresia că noi suntem foarte deştepţi şi foarte conştienţi de ceea ce se întâmplă. Dacă după 3-4 ani de fela relaţie am primi două după ceafă şi întrebarea “ce mai aştepţi, boule”, nu ne-am mai fofila atât. Dar noi suntem ok cu asta.

Povestea incepe de la un prieten sau o cunostinta care si-a parasit iubita dupa ce ea a ramas insarcinata, si la momentul la care copilul era o evidenta (nu se mai putea face avort sau era deja fizic prezent in relatie - nascut).

Nu vreau sa iau apararea tipilor de, sa zicem, maxim 30 de ani fara sotie, dar stiu ce inseamna sa-ti fie teama sa te angajezi. In sine orice relatie reprezinta sa dai din tine si sa vrei ceva cu cineva, nu numai verbal si nu numai ca atitudine, ci din cel mai profund ungher al fiintei tale. Nu este deloc usor.
Nu consider ca este normal sa iti lasi prietena daca ea este insarcinata si esti cu ea de peste 3 ani de zile. Nu mi se pare normal ce se intampla. Parintii mei sunt impreuna din clasa a 11a si nu, nu mi se pare ca sunt fericiti. Nu mi se pare ca atunci cand te multumesti in a sti ca asta este persoana care iti convine tie poti fi cu adevarat fericit. Chiar si atunci cand crezi ca este cea buna, poti avea dubiile de rigoare, nu esti scapat de ele doar pentru ca te-ai casatorit cu. Da, asa cum spune si zoso, la tara este mai usor. Dar la tara nu se gandeste in aceeasi termeni ca la oras, indeletnicirile sunt altele, se tinde spre procreere, femeia nu trebuie sa munceasca, exista si (poate) un nivel mai scazut de educatie. Cat despre bunicii nostrii si generatiile anterioare ma gandesc ca ei nu si-au pus problema. Aveau multe altele: razboi, comunism, penurie, politie secreta etc. Bunicul meu s-a casatorit cu bunica mea dupa ce i-a facut curte vreo 2 ani. Anterior mai fusese indragostit de o tipa, o ceruse si ea il refuzase. El vroia o casatorie, probabil de cand a inceput sa scoata fete la cofetarie.
Nu cred ca tanarul din ziua de azi cauta o casatorie cu la fel de mult angajament, cred ca adesea se ascunde in spatele existentei calme, ii e frica sa evolueze. Exista cei care ti-o spun din fata ca sa nu te entuziasmezi, exista cei care te amagesc numai ca sa se indragosteasca de altele, exista cei care te sufoca in acea directie, cei care te fac sa crezi ca numai moartea prin plictis te asteapta dupa ce ai raspuns afirmativ tentatiei. Nu-i asa ca era bine la inceput? Cand nu iti puneai acele intrebari? Nu-i asa ca ai mai incerca si cu altcineva pentru ca "nu se stie niciodata"?
Sartre sustine ca deciziile noastre nu sunt numai ale noastre pentru ca nu ne implica doar pe noi. Intr-o lume fara Dumnezezeu (in mare), unde oamenii nu sunt definiti printr-o esenta, fiecare este lafel de pierdut si concepe fiecare act pentru valoarea lui intrinseca. Orice decizie presupune un angajament total, de unde frica. Se vede in viitor si stie ca va trebui sa il asume. Fiecare decizie, chiar si cea mai mica este semnificativa - culoarea parului, stilul vestimentar etc. Dar dincolo de aceste decizii, de aceste acte se afla ceva pierdut prin noi. "Se decide in mine" spune Nietszche. Corpul nostru este un teatru in care se lupta instincte contradictorii. E normal atunci ca decizia sa vina din altceva, din ceva ce se ascunde atat de profund incat actul initial sa fie depasit. Poate asta este cazul tipilor care isi parasesc iubita insarcinata. Poate au vazut prea tarziu in ce consta decizia.
Este greu sa iei o decizie pentru ca fiecare decizie, indiferent de faptul ca sunt sigur sau nu, trebuie asumat ca si cum al fi al meu. Este datoria mea ca om.
Tocmai din acest motiv fiecare decizie ne construieste si ne schimba, putin cate putin.


Dido - Life For Rent
Asculta mai multe audio Muzica

2 commentaires:

  1. decat o viata pina de compromsuri si nefericire in 2, mai bine singur. crede-ma! parerea mea.

    ReplyDelete
  2. sunt aproape de acord, mai ramane sa incerc pe pielea mea

    ReplyDelete

 

Flickr

study

Instagram