Bucurestii mei


carti postale din colectia bunicii


Nu stiu ce imi place in Bucuresti, cel putin nu exact. Nu-mi plac insa oamenii care il urasc doar din cauza triviale. Niciodata nu am fost capabila sa dau un raspuns exact pt sentimentele mele fata de Bucuresti celor ce se satura de imputiciune, preturi, aglomeratie sau trafic infernal.
In mintea mea Bucurestiul este trait noaptea, pe stradute prafuite si prost luminate, vara, in caldura, sau poate in miezul zilei dupa o ploaie in mirosul prafului ud. Cu bicicleta sau pe jos pe un traseu intre Universitate si Cotroceni. Este genul de experienta pe care eu o leg de istoria familiei mele. Case cu istorie, bulevarde cu istorie, istorie pe care o cunosc, din care ma trag.
Acum cateva luni am citit un post despre dorul de bunicii de la tara, de aerul de acolo, Eu nu am avut bunici la tara pentru ca toti erau stabiliti in Bucuresti.
Am o amintire apropiata de izul celor de la bunici - avand in vedere ca ei m-au crescut nu am amintiri cu adevarat unice DOAR cu ei.
Bunica mea este, la origine, din Craiova. Venind la Bucuresti a depins mult de o matuse, Mama-Cuta ii spuneam, a murit la 90+ ani acum 3 ani cred. Traia cu fiica ei, fata mare, careia ii spuneam Puica, cu fiul si sotia acestuia intr-o casa din Vatra luminoasa.
De mica am iubit sa tin lucrurile intacte, decorul iar eu sa fiu cea in miscare. Imi plac bibelourile sau cartile postale vechi; nu-mi place sa arunc vechituri. Mama-Cuta avea o casa cu demisol, etaj si mansarda. Toate camerele erau intr-un stil anterior anilor 60. Peste tot erau mileuri, bibelouri, nimicuri din plastic sau figurine de zahar. Cand veneam cu bunicii coboram la demisol unde era o camera de oaspeti si o camera cu o masa, presupun ca acolo se lua masa, in ea se gasea si un televizor. Mirosea a praf si naftalina (2 mirosuri care imi plac, impreuna cu cel de umezeala si beci), erau dropsuri vechi ce nu pot fi dezlipite din bol de atata vreme, decoratiuni din zahar gri de atata timp. Bucataria, tot la demisol, se prelungea intr-o cocioaba in curtea pavata. Curtea era pavata, nu aveau decat un caine, nu cred ca au avut animale vreodata. Baile erau vechi ingrijite si atat de stranii, cel putin cea din mansarda - exact ca cele din Anglia. Matusa era atat de blanda si dulce, adoram sa merg in vizita.
Casa are in fata un parc mic, patrat. Decorul pare londonez si imi aducea aminte constant de 101 dalmatieni. Cand am calatorit la Londra am descoperit ca acel square este probabil cea mai londoneza bucata din Bucuresti. De altfel am preluat de acolo un mic dalmatian cu un fluture pe cap, figurina de la McDonalds presupun.
Am cateva sute de carti postale cu diferite rude de-ale bunicii mele, povesti cu acea familie. Nu le cunosc decat din amintirile ei dar numai mie imi raman,
Casa a fost refacuta de nepoata matusii acesteia dintr-un cap intr-altul. N-am indraznit sa-i spun bunicii ca, desi ma roade curiozitatea, nu m-as duce sa vizitez casa in noua formula.

0 commentaires:

Post a Comment

 

Flickr

study

Instagram